Proiectul sistemelor de protecție și alarmare împotriva efracției

Legislație

SECŢIUNEA 1: Mijloace de protecţie şi de alarmare împotriva efracţiei

Art. 67.

(1) Asocierea măsurilor şi a mijloacelor de siguranţă prin introducerea mijloacelor mecanofizice de protecţie şi a sistemelor de detecţie, supraveghere şi alarmare se face în baza analizei de risc la efracţie, elaborată în condiţiile art. 2.

(2) Deţinătorul sistemelor de supraveghere are obligaţia afişării în unitate a unor semne de avertizare cu privire la existenţa acestora.

(3) Conducătorii unităţilor au obligaţia folosirii mijloacelor de protecţie mecanofizică şi a echipamentelor componente ale sistemelor de alarmare care sunt certificate conform standardelor europene sau naţionale în vigoare de către organisme acreditate din ţară ori din statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European.

(4) Beneficiarul subsistemului de televiziune cu circuit închis are obligaţia punerii la dispoziţia organelor judiciare, la solicitarea scrisă a acestora, a înregistrărilor video şi/sau audio în care este surprinsă săvârşirea unor fapte de natură penală.

Art. 68.

(1) Sunt supuse avizării poliţiei proiectele sistemelor de alarmare destinate următoarelor categorii de obiective:

a) unităţi de interes strategic;

b) unităţi sau instituţii de interes public;

c) instituţii de creditare, unităţi poştale, puncte de schimb valutar, case de amanet, unităţi profilate pe activităţi cu bijuterii din metale sau pietre preţioase;

d) magazine de arme şi muniţii;

e) staţii de comercializare a carburanţilor/combustibililor;

f) săli de exploatare a jocurilor de noroc;

g) centre de procesare;

h) casierii furnizori şi servicii de utilităţi, puncte de colectare ori de depozitare numerar cu plafon de peste 10.000 euro sau echivalent;

i) depozite în care se află bunuri cu o valoare mai mare de 10.000 euro sau echivalent.

(2) Proiectarea, instalarea, modificarea, monitorizarea, întreţinerea şi utilizarea sistemelor de alarmare împotriva efracţiei se fac cu respectarea normelor tehnice prevăzute în anexa nr. 7.

Art. 69.

(1) Proiectul sistemului de alarmare se depune de către beneficiar spre avizare la inspectoratele judeţene de poliţie ori la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căreia se află obiectivul, înainte de începerea lucrărilor de execuţie.

(11) Unităţile aflate în una dintre situaţiile prevăzute de art. 3 alin. (4) pot depune spre avizare un proiect comun al sistemului de alarmare pe care îl exploatează împreună.

(2) Avizul proiectului se acordă de personalul de specialitate al poliţiei, în termen de 15 zile de la depunere, în următoarele situaţii:

a) sunt îndeplinite cerinţele minime prevăzute în anexa nr. 1;

b) componenţa, calitatea şi funcţionalitatea sistemelor asigură detecţia pătrunderii neautorizate, supravegherea şi înregistrarea video, precum şi transmiterea la distanţă a semnalelor tehnice şi de alarmare;

c) proiectul sistemului de alarmare a fost elaborat cu respectarea condiţiilor prevăzute în anexa nr. 7.

Art. 70.

(1) Proiectele sistemelor de alarmare se elaborează de personalul tehnic al societăţilor specializate în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracţiei, cu competenţe profesionale specifice, cu respectarea cerinţelor din prezentele norme metodologice şi a normativelor tehnice specifice.

(2) La întocmirea proiectului, personalul tehnic de specialitate este obligat să prevadă doar componente ale sistemelor de alarmare care sunt certificate în conformitate cu standardele naţionale sau europene de profil şi în concordanţă cu gradul de siguranţă impus de caracteristicile obiectivului protejat.

(3) Proiectantul sistemului de securitate răspunde pentru respectarea prezentelor norme metodologice în faza de proiect, iar societatea care instalează sistemul de securitate este răspunzătoare de implementarea şi respectarea proiectului de execuţie.

(4) Orice modificare în faza de instalare a sistemului de securitate se face după consultarea proiectantului sistemului de securitate, iar ulterior punerii în funcţiune a sistemului, după consultarea unui proiectant autorizat.

Art. 71.

(1) Modificarea sistemului prin suplimentarea de echipamente ori înlocuirea de componente, care nu afectează cerinţele iniţiale, se materializează prin actualizarea proiectului cu fişe modificatoare ori prin completarea manuală pe proiectul existent, în cazul unor modificări minore, certificate de proiectant.

(2) Modificările prevăzute la alin. (1) nu sunt supuse avizului poliţiei.

(3) Modificarea configuraţiei sistemului în sensul eliminării sau înlocuirii unor componente cu funcţii diferite faţă de cele prevăzute în proiectul avizat de către poliţie atrage pierderea valabilităţii avizului.

Art. 72.

Participarea specialistului poliţiei la punerea în funcţiune a sistemelor de alarmare se face la cererea beneficiarului, pentru aplicaţiile avizate.

Art. 73.

(1) Elementele de protecţie mecanofizică destinate asigurării securităţii la efracţie a valorilor pot fi folosite dacă acestea deţin documente de certificare a conformităţii cu standardele europene sau naţionale de profil, care să ateste clasa de rezistenţă la efracţie la atac manual ori de rezistenţă la acţiunea armelor de foc.

(2) Nivelul de rezistenţă al acestor produse se aliniază în funcţie de valorile protejate, conform anexei nr. 1.

__________

Extras din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 333 din 2003

Pași de urmat

Pasul 1: Iei legătura cu un expert înscris în Registrul Național al Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică, pentru realizarea analizei de risc la securitate fizică. Te putem ajuta.

Pasul 2: Iei legătura cu un proiectant autorizat pentru realizarea proiectului care trebuie să respecte analiza de risc la securitate fizică. Te putem, de asemenea, ajuta.

Pasul 3: Dacă te afli într-una din situațiile articolului 68 de mai sus, duci proiectul la poliție, pentru avizare.